Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Ivan Mamut! Ce se întâmplă cu atacantul Universității Craiova: „Vrem să luăm campionatul!”

Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Ivan Mamut! Ce se întâmplă cu atacantul Universității Craiova: „Vrem să luăm campionatul!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că își dorește ca, în acest sezon, titlul să ajungă în Bănie, astfel că l-a achiziționat definitiv pe atacantul Ivan Mamut (23 de ani).

Ivan Mamut a fost împrumutat de Universitatea Craiova, în toamna anului trecut, de la Inter Zapresic.

Universitatea Craiova se află pe locul 2 din Liga 1, cu 33 de puncte obținute, după 16 meciuri jucate.

Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Ivan Mamut

Patronul Universității Craiova susține că a activat opțiunea prin care i se prelungește contractul lui Ivan Mamut pentru următorii patru ani. Acesta spune că i-au plăcut prestațiile atacantului croat și că, în acest sezon, plănuiește să aducă titlul la Craiova.

„Credem în Mamut, are calitate, dă totul, i-am activat opțiunea, a semnat pe patru ani. A avut ocazii, nu i-au intrat.

De plecat, nu suntem în discuții. Vrem să facem tot posibilul să luăm campionatul, anul trecut am avut o mână pe cupă. Încercăm să aducem cel mult trei jucători, cu unul suntem foarte aproape”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Digi Sport.

Marcel Popescu, despre o posibilă luptă între Șumudică și Reghecampf pentru Universitatea Craiova

Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf sunt liber de contract, iar Marcel Popescu, managerul general al Universității Craiova, recunoaște că cei doi antrenori români sunt interesanți.

Deși îi apreciază pe cei doi antrenori, Marcel Popescu susține că aceștia nu sunt aproape de banca tehnică a oltenilor. Oficialul formației din Bănie anunță că Universitatea nu se grăbește să-și pună antrenor principal, însă peste o lună, în funcție de rezultate, este posibil ca un nou tehnician să vină pe banca tehnică.

„Șumi și Reghe sunt antrenori interesanți. Nu știu care e mai aproape de Craiova, că nu știu unde au domiciliu. Cred că pe niciunul nu îl leagă ceva de Universitatea Craiova, iar ăsta e un club la care trebuie să mergi cu patimă. Ei au patimă pentru meserie. Nu ne grăbim să facem o schimbare. Discutăm lucrurile astea peste o lună, în funcție de rezultate. Nouă ne trebuie liniște acum”, a spus Marcel Popescu, la ProSport Live.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×